August 24, 2015

Transport Maritim

transport_maritim       Având în vedere progresul economic general al societății, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere fără precedent a comerțului mondial, a transportului de materii prime de bază, necesare industriei, agriculturii cât și a schimburilor de produse finite.

Pe de altă parte, intensificarea schimburilor comerciale între țări aflate în diferite zone geografice, participarea țărilor respective la acest proces reprezintă o condiție necesară pentru impulsionarea progresului economic și social al fiecărei regiuni geografice.

Transportului maritim îi revine un rol esențial în realizarea circulației mărfurilor, atât din punct de vedere cantitativ cât și ca operativitate, rol conferit de aspecte cum ar fi:

  • costuri relativ mici, în raport cu volumul mare de mărfuri care pot fi transportate;
  • caracterul complex și diversificat al schimburilor comerciale;
  • creșterea numărului de participanți la aceste schimburi.

Cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim sunt următoarele:

  • mărfurile, caracterizate printr-un volum mare și o valoare ridicată;
  • navele, ca mijloc de transport care încorporează un nivel de tehnicitate și al investițiilor ridicat;
  • porturile, ca noduri de transbordare precum și instalațiile de operare din cadrul acestora.